de Maria Mihalache

Cine o cunoştea pe Mihaela Ursuleasa doar de pe scena sălii de concerte a fost impresionat de inconvenţionalitatea şi naturaleţea artistei dezvăluite ieri 17. octombrie 2009 cu ocazia lansării albumului de debut “Piano & Forte” la magazinul de discuri al galeriei Ludwig Beck din centrul Münchenului. Tânăra artistă în jeanşi negri şi cu părul pieptanat uşor pe spate – fără aura de glamour care o înconjoară la evenimente oficiale – iradia dorinţa apropierii de publicul meloman. “Îmi place să comunic direct ascultătorilor intenţia mea artistică. De aceea sunt încântată de întâlnirea aceasta atât de intimă cu publicul cumpărător.”

Artista Mihaela Usuleasa îmbină toate calităţile unui pianist matur. Deţine atât delicateţea expresiei pentru lucrările romantice, cât şi energia şi curajul necesare abordării compozitorilor moderni. De la prima ascultare a albumului ei de debut Piano & Forte îţi este clar: rar paşeşti pe un itinerar muzical de trei secole cu atâta uşurinţă şi îndrăzneală. Rar întâlneşti o colecţie de lucrări de la Beethoven (1770-1827) până la Paul Constantinescu (1909-1963) mai bine închegată şi care să descopere o dramaturgie personală mai sinceră. Deşi eşti confruntat cu compoziţii extrem de diferite, ascultand-o pe Mihaela Ursuleasa întelegi că talentul muzical se desăvârşeşte numai în puterea de adaptare şi de empatie la diversele stiluri şi epoci muzicale.

Odată sedus de pofta de muzică a artistei, începi călătoria promisă prin momentele autobiografice cheie. Cele 32 de variatiuni de Beethoven pe o temă proprie în do minor (c Moll surprind prin vioiciunea şi forţa interpretării. Mihaela evindent nu e la prima abordare şi asta mărturiseşte ea însăşi povestind cum a interpretat lucrarea prima dată la vârsta de 9 ani. De atunci educaţia ei muzicală a evoluat în salturi gigantice, iar la 31 de ani pianista poate interioriza mesajul compozitorului la adâncimea necesară. Efectul surpriză e cel pe care Mihaela îl redă cu mare iscusinţă. La Beethoven contrastul dintre pianissimo şi subito fortissimo stau deseori în aceeaşi măsură şi se cere mult curaj pentru o interpretare reusită. Pianista Ursuleasa are acest curaj inspirat şi surprinde dinamica neaşteptată a compoziţiei tipic Beethoveniene cu mare sensibilitate şi naturaleţe.

Prin cele trei intermezzo-uri, op. 117 ale lui Brahms (1833-1897) facem cunoştinţă cu perioada în care Mihaela Ursuleasa şi-a absolvit studiile la Viena şi a aprofundat lucrările marelui componist însingurat. Înregistrarea celor trei părţi a avut loc deodata şi efortul Mihaelei de a surprinde esenţa mesajului ascuns se simte însă nu cu dificultate ci cu acea dăruire a artistului interesat de a se contopi cu totul în lucrarea abordată. Deşi a trăit destul de izolat, Brahms a compus dintr-o perspectivă profund umană iar sensibilitatea sa se reflectă mai ales în primul intermezzo în fa major supranumit simbolic “cântec de leagăn”. Proaspăta venire pe lume a feţitei sale o ajută pe Mihaela cu atât mai mult să interpreteze lucrarea cu o delicateţe şi un patos demne de invidiat.

Urmează piesa de rezistenţă sau încercarea decisivă a pianistului de elită: lucrarea în trei părţi “Gespard de la nuit” a compozitorului impresionist Maurice Ravel. Tematic compoziţia urmăreşte cele trei povestiri care l-au consacrat în 1842 pe poetul francez Aloysius Bertrand: Ondine, Le gibet şi Scarbo. Dragostea sirenei Ondine pentru pescarul muritor şi încercările ei zadarnice de a-l atrage în împărăţia apelor sunt redate la clapele vrăjite de Mihaela cu un simt pentru fantastic inegalabil. Le gibet descrie în sunete imaginea unui spânzurat în lumina amurgului. Tema macabră susţinută de repetiţia octavei în si bemol sugerează sunetul clopotului ce anunţă moartea. Ursuleasa interpretează aceasta parte cu o empatie greu de exprimat în cuvinte. În fiecare notă respiră tactul implacabil care te apropie cu încă un pas de moarte. A treia parte e povestea unui spiriduş malefic Scarbo, care îi sperie pe bieţii muritori în somn. Teroarea de coşmar şi sarcasmul compoziţiei sunt emoţii trăite cu adevărat nu doar de asculător, ci poate cu atât mai mult de pianist. Mihaela se surprinde când alergând pe clape, ca urmărită de duhul sadic, când ascunzându-se în spatele notelor. Şi tocmai când crede că scăpat atunci îi apare în faţă Scarbo cu ochii înnebuniţi de groază. Avem de-a face fără îndoială cu o interpretare de excepţie.

Sonata numărul 1, op. 22 a compozitorului argentinian Alberto Ginastera (1916-1983) este un foc muzical de artificii. Ritmurile sudamericane se împletesc cu pasiunea improvizării specifice jazz-ului şi cu disonanţele tipice pentru limbajul muzical al compozitorului din Buenos Aires. Ritmul dansant din partea întâi a sonatei în allegro marcato o face pe Mihaela să vibreze realmente. La prezentarea albumului dansează efectiv pe clape. Tehnica şi agilitatea ei antrenate până la perfecţiune sunt impresionante şi se dezvăluie şi mai clar în ultima parte în ruvido ed ostinato. Ascultând-o pe Mihaela eşti recunoscător pentru această înregistrare a unei sonate de mare calibru pe nedrept neglijată de pianiştii actuali.

Cu Toccata lui Constantinescu se încheie deocamdata itinerariul biografic al Mihaelei Ursuelasa. “Pentru mine, mărturiseşte pianista, această lucrare este o întoarcerea simbolică la origini. În societatea globalizată de astăzi este foarte uşor pentru un artist care călătoreşte în nenunmărate ţări, să îşi uite rădăcinile. Înregistrarea lucrărilor compozitorilor români este metoda mea de aducere aminte. Şi am noroc şi de mama care îmi spune întotdeauna: Nu uita de unde vii!” Toccata este de fapt ultima parte a unei suite bazate pe muzica tradiţională românească din zona pontică, de aceea compoziţia mai e numită şi “Joc dobrogean”. Deşi născută la Braşov, Mihaela redă cu iscusinţă ritmurile balcanice ale mării negre, unde la porţile orientului se întrezăresc misterele imperiului otoman demult apus. Pe de altă parte compoziţia este un preludiu la viitorul album al Mihaelei. “Următorul CD va conţine numai lucrări ce amintesc de spaţiul muzical românesc. În calitatea mea de ambasador cultural pentru România mă bucur să prezint altor ţări europene bogăţia noastră muzicală.”

Mulţumim din inimă, Mihaela! Şi noi abia aşteptăm următorul album. Până atunci ascultătorul îşi poate procura înregistrarea de debut a pianistei la preţul promotional de 15,99 € pe www.jpc.de până la 15 noiembrie 2009.

No related posts.

Georgiana Bailicenco e o fire luptãtoare şi are deja o personalitate artisticã profesionistã. Profesorul ei renumit Matti Raekallio de la Juliard School of Music din New York o descrie astfel: “Georgiana Bailicenco, tânãra pianistã românca de valoare, este o interpretã foarte sensibilã şi inteligentã, capabilã sã înţeleaga şi sã exprime caracterul subtil al structurii lucrãrilor pe care le interpreteazã.”

Personal am întalnit-o pe muziciana Bailicenco acum trei ani în Hanovra, cand se pregatea pentru admiterea la Universitatea de muzica si teatru (Hochschule für Musik und Theater Hannover - HMTH). Era un an de cotiturã în viaţa ei. De atunci însã a trecut ceva vreme şi astãzi ne-am regãsit în parcul din spatele primãriei impozante a oraşului, aşa cum am facut-o la primele noastre întâlniri. Impreunã facem un bilanţ…

MM: Domnişoara Bailicenco, cum se face trecerea de la pianul din facultate la cel din sala de concerte? Ce ingrediente îi trebuie unui pianist de carierã?
G. Bailicenco: Cred cã pentru sala de concerte îţi trebuie, mai intai de toate, o inclinaţie nativã. În educaţia unui tânãr muzician existã mereu o treaptã în care fiecare îşi dã seama de ceea ce i se potriveste, si consider cã pentru o carierã solisticã este nevoie şi de puţina nebunie, de nervi tari şi capacitatea de a risca totul.

MM: Ce obstacole vedeţi pentru debutanţi pe piaţa muzicii clasice?
G. Bailicenco: Drumul în profesia de muzician este lung şi necesitã multã încredere în sine. Însãşi specializãrile dureazã ani în şir, ani de muncã continuã şi susţinutã, de multe ori cu succese, dar şi cu înfrângeri. Nu le-aş numi “obstacole”, ci adevarate “teste” de perseverenţã şi curaj.

MM: La terminarea academiei de muzica din Cluj aţi ales sã vã continuaţi studiul în Germania. De ce neaparat aceastã ţarã şi de ce la HMTH?
G. Bailicenco: Germania are de multã vreme faima de a fi pe primele locuri în lume în domeniul muzicii clasice, atât ca sistem de învãţãmânt superior, cât şi ca posibilitãţi de lansare (concerte, agenţii de impresariat, reviste de specialitate). HMTH are o secţie puternicã de pian, din acest motiv mi-am dorit atât de mult sã ajung aici. Nu am incercat vreo altã admitere în paralel, sunt un om care mizeaza totul pe-o carte şi acest lucru m-a ajutat de multe ori în aceastã carierã.

MM: Cum aţi compara stilul de predare şi învãţare dintre facultatea din Cluj si cea din Hanovra?
G. Bailicenco: Desigur cã învãţãmântul din Romania, deşi diferit ca “stil” de cel din Germania, mi-a fost fundamentul de pe care am putut sã aspir cãtre un loc intr-o facultate ca cea din Hanovra Însã diferenţa cea mare este cã în Europa de vest ca şi în SUA, se pune accentul puternic pe dezvoltarea propriei personalitãţi a artistului şi totodatã pe asumarea rãspunderii pentru alegerile fãcute. Este o lume prin excelenţã competitivã şi individualistã, în care pasiunea pentru muzicã este indispensabilã.

MM: Ce profesori v-au influenţat pânã acum în mod decisiv?
G. Bailicenco: O foarte mare influenţã a avut asupra mea profesoara din liceu, Doamna Gerda Türk, care mi-a fost alãturi în multe momente dificile, chiar şi atunci când nu mai eram demult eleva ei. A fost o persoanã cu totul deosebitã şi îi port încã o mare dragoste. DoamnaTürk a încetat din viaţa de curând…
O mare consideratie îi port şi actualului meu profesor de pian, Matti Raekallio, de la Juliard School of Music din New York, care mi-a oferit incredibila şansã de a face parte din clasa lui de pian şi de a descoperi împreunã noi şi noi frontiere ale muzicii.

MM: Aţi avut vreodatã îndoieli în ce priveşte talentul personal? V-aţi putea imagina alt drum decât cariera de pianist de concert?
G. Bailicenco: Niciodatã. Este drept cã am avut mereu parte de confirmarea propriului talent, pot spune acest lucru fãrã falsã modestie. Dar, aãa cum am spus, drumul este lung şi uneori recunosc cã e greu sa nu-ţi pierzi rãbdarea. Cât despre viitor sunt optimistã. Dacã existã o şansã, atunci ea porneşte de aici, dintr-o universitate de muzicã ca cea unde studiez, de la un profesor ca cel de la care am privilegiul sã învãţ, dintr-un mediu muzical complex, ca cel în care trãiesc, în care dragostea pentru muzicã se împleteşte cu perfecţiunea artisticã.

MM: Majoritatea tinerilor români de 27 de ani au poate deja o familie, plãnuiesc sã-şi contruiascã o casã. Dumneavoastrã continuaţi încã studiul. Prin ce diferã domeniul muzical de altele şi cum se împacã viaţa personalã cu cariera?
G. Bailicenco: Profesia de muzician nu este una tipicã, un serviciu de la 9 la 17. E un stil aparte de viaţã şi, ca orice artã, necesitã doza sa de sacrificiu. Anii de studiu cu puţin sau deloc timp liber îmi mãresc setea de muzicã, de cunoaştere, de descoperire a noi mistere. Mã consider norocoasã sã o am alãturi de mine pe mama, care a înţeles asta şi mã sprijinã mereu în toate demersurile mele şi este prima alãturi de mine. Nu îmi lipseşte nimic şi nu duc dorul unei alte existenţe. Nimic nu se comparã cu bucuria pe care o simt când pot sensibiliza alţi oameni prin ceea ce fac, cã pot dãrui muzicã. Şi cea mai mare rãsplatã a unui artist sunt lacrimile unei doamne în vârstã, care vine dupã concert şi îţi mulţumeşte pentru ceea ce i-ai dãruit.

Interviu realizat de Maria Mihalache

No related posts.

Cu paşi timizi şi ochi iscoditori pãşesc pe scena sãlii mici a centrului cultural Gasteig din München doi muzicieni români. Remus Azoiţei şi Eduard Stan sunt emotionaţi. Nu de întâlnirea cu publicul. Asta o trãiesc deja de mai multe ani şi prin talentul lor au învãţat sã farmece orice suflet de spectator indiferent de contextul cultural. Emoţia vine dintr-o misiune acordatã lor de Institutul cultural român. Aceea de a contura identitatea româneascã în spaţiul european şi internaţional.

Programul serii debuteazã în forţã cu piesa de camerã a lui Enescu, sonata “Torso”. Remus Azoiţei schiţeazã cu arcuşul primele acorduri şi pe datã vibreazã în sufletul celor cãţiva spectatori români amintirea viorii lãutãreşti. Nu e cumva folclor ceea ce urechea flãmândã încearcã sã deschifreze? Vioara continuã sprinţar în ritmuri oriental-exotice lãsându-ne în aşteptare… Tonalitatea enigmaticã a pianului ieşitã de sub degetele ştiutoare ale lui Eduard Stan descrie vocea a doua a sonatei. Ce este melodia aceasta subteranã în la minor? Puriştii ar clasa aceastã piesã la rubrica experimente: o încercare de sonatã fãrã rotunjime. Şi însuşi Enescu spunea cã “o piesã poate fi numitã compoziţie muzicalã, doar atunci când se observã în cadrul ei o linie clarã, o melodie, sau mai bine spus fire melodioase împletite între ele.” Ce a încercat el atunci prin sonata “Torso”? Cei doi artişti dezvãluie cu sensibilitate adevarul. Da, Enescu a experimentat cu muzica tradiţionalã româneascã. Însã a facut-o ca un vizionar. În 1911 când a fost compusã sonatã, Enescu era cuprins de îndoieli în ceea ce privea stilul sãu. Trãia momente în care disperarea şi teama pierderii rostului sãu muzical alternau cu efuziuni creatoare si cu o îndrãznealã stilisticã neobisnuitã şi modernã. Aceastã întreagã tensiune a compozitorului de adaptare a ritmurilor româneşti la exigenţele muzicii culte moderne o redau cu mãiestrie Azoiţei şi Stan.

Despre nesiguranţã emoţionalã vorbeşte şi sonata pentru vioarã numãrul 3 in re minor op. 108 a lui Johannes Brahms. Deşi în contrast stilistic cu sonata enescianã, piesa lui Brahms redã la fel o tensiune interioarã acutã. Începutul in allegro susţinut de vivacitatea instrumentiştilor transportã ascultãtorul în cadenţa stilului clasic vienez. Azoiţei şi Stan se sustin reciproc. In timpul unui scurt solo al pianului, Azoiţei urmãreşte tactul cu arcuşul şi preia apoi tema în vervã. Urmãrindu-i pe cei doi colegi muzicieni pãtrunzi în intimitatea prieteniei lor. Cu fiecare schimbare de mimicã a lui Azoiţei şi fiecare privire a lui Stan înţelegi alternanţele ritmice şi intri în jocul lor. Partea a doua în adagio rãsunã într-un stil plin şi armonios. Construcţia simplã prezentatã de vioarã are la bazã o melodie dulce care se împlineşte mai târziu prin armonii in re minor. Partea a treia e mai rapidã şi învioreazã ascultãtorul însã optimismul nu dureazã mult. Doar pianul cu tonalitatea majorã mai susţine încrezãtor printr-o temã de rondo ceea ce vioara printr-un presto agitato încã de la inceput ameninţa sã nãruie. Într-un ritm dansant pianul şi vioara fac schimb de ştafetã şi se îndreaptã spre final. Pe nesimtite tensiunea creşte iar tonalitatea dramaticã se simte şi în privirile celor doi muzicieni. Azoiţei e în continuu dialog cu Stan. Parcã ar vrea sa gesticuleze cu arcuşul. La pian Stan aleargã ameţitor pe clape. E impresionant cât de delicat şi precis urmãreşte notele într-o fugã teribilã. Nimic însa nu-i mai poate salva pe cei doi de finalul depresiv.

Partea a doua a concertului confruntã ascultãtorul cu alte douã lucrãri ale aceloraşi compozitori. Acum se remarcã însã maturitatea şi împlinirea stilului. Sonata pentru vioarã în la minor op. 100 a lui Brahms impresioneazã prin alternanţa a douã motive clar delimitate. Primele note ale motivului introductiv se aseamãnã “Cântecului de laudã” din opera lui Wagner “Die Meistersinger von Nürnberg”. Vioara lui Azoiţei subliniazã cu tandreţe melodia creând o atmosferã idilicã, care dominã pe tot parcursul sonatei. Al doilea motiv se leagã de o altã lucrare a lui Brahms – Liedul “Wie Melodien” – care sugereazã o linişte sufleteascã ce marcheazã înreaga lucrare. Ce poate fi însã mai caracteristic unei lucrãri a marelui compozitor decat trioletele şi stacattourile agil abordate de cei doi muzicieni? Eduard Stan e de o virtuozitate fantasticã, iar pasajele curg ca intr-un joc celebru cu “mãrgele de sticlã”. Remus Azoiţei este şi el prins în ritmul notelor şi degetele îi danseazã în pizzicato pe coarde de parcã ar încerca printr-o formulã magicã sã farmece vioara.

Concertul se încheie cu sonata pentru vioarã numãrul 3 în la major “În caracter popular românesc” a lui George Enescu. Se pare cã ambiţiile şi inspiraţiile schiţate în sona “Torso” s-au împlinit cincisprezece ani mai târziu în aceastã lucrare. De remarcat sunt caracterul închegat şi structura clarã a sonatei. Tema iniţialã a doinei de jale introdusã sensibil de Remus Azoiţei alterneazã în contrast cu staccatoul realizat de Stan, ce imitã sunetele ţambalului tradiţional. Partea a doua în andante sustenuto e misterioso e şi mai vioaie. Tot aici revine ritmul dansant care se dezvoltã într-un conflict sufletesc dramatic. Ultima parte e redatã cu mãiestrie ca într-un schimb energic de recitaluri ţigãneşti între vioarã şi ţambal, pe care Azoiţei şi Stan le executã cu precizie de maestru. Fuziunea celor doi muzicieni pe scenã e susţinutã de o colaborare artisticã de mai bine de zece ani. Iar experienţa lor in piesele lui Enescu s-a confirmat odatã cu publicarea în 2007-2008 a operelor complete pentru pian şi vioarã ale compozitorului român. Premiera mondialã a acestei înregistrãri la casa de discuri germanã Hänssler Classic a fost salutatã unison de critica muzicalã internaţionalã şi este socotitã la ora actualã ca model de interpretare şi autenticitate.

La finalul apoteotic publicul de la Gasteig izbucneşte în rafale de aplauze. Urmeazã un bis şi iarãşi aplauze entuziaste. Efortul şi recunoştinţa se citeste în ochii celor doi artişti. Dupã o asemenea performanţã publicul din München ar trebui sã plece cu cel puţin douã noi repere ale spaţiului cultural românesc. Însã vai, sala nu a fost nici pe jumãtate plinã şi asta îmi lasã un gust amar! Remus Azoiţei şi Eduard Stan şi-au susţinut concertul cu brio. Însã efortul lor nu a fost promovat îndeajuns…Münchenul e o metropolã culturalã în plinã efuziune, pentru cã publicul e dornic şi deschis “întâlnirilor europene” şi nu numai. pentru a face faţã concurenţei masive de evenimente trebuie o strategie ofensivã atât publicitarã cât şi informativã.

Enescu-Brahms European Encounters
Remus Azoiţei şi Eduard Stan în 15 sãli de prestigiu din Europa şi din Statele Unite
Recenzie la concertul de pe 1 octombrie de la München, din centrul Gasteig
Program:
Enescu – Sonata “Torso” în la minor
Brahms – Sonata nr. 3 op. 108
Brahms – Sonata nr. 2 op. 100
Enescu – Sonata nr. 3 op. 25 “În caracter popular românesc”

No related posts.

Contact:
Catalina Melinte, 0728.07.25.07, catalina@enjoyyourfuture.org
Eliza Marin, 0734536465, eliza@enjoyyourfuture.org

VEZI “CARTI PENTRU COPII 2005″

Atunci când nu ai parinţii alături sa te ghideze în viaţă, o carte îţi deschide o mie de alte posibilităti pentru a-ţi satisface curiozităţile. E simplu să ajuţi şi să donezi o parte din cărţile ce te-au inspirat cândva pentru ca şi cei mici şi singuri să aibă dreptul să viseze şi să cunoască. Asociaţia Enjoy Your Future în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Sector 6 organizează cea de a doua ediţie a campaniei “Cărţi pentru copii” 2009, destinată copiilor din centrele de plasament şi de zi din sectorul 6.

Obiectivul campaniei este de crea biblioteci pentru copiii din aceste centre.”Ne propunem să oferim acestor copii mijloacele necesare pentru a echilibra şansele cu care s-au născut, să îi încurajăm să îşi dezvolte caracterul şi imaginaţia. Mai mult, prin activitătile săptămânale educative şi creative pe care am inceput deja să le desfăşurăm cu ei, ne vom asigura că vor citi şi vor înţelege pildele şi minunăţiile pe care ni le oferă cărţile.” (Cătălina Melinte, voluntar şi co-organizator)

Campania se va desfăşura pe două planuri: colectă publică şi donatii din partea librăriilor şi editurilor interesate să se implice.

Colectarea cărţilor va avea loc la cele două corturi amplasate în faţa Parcului Cişmigiu (vis a vis de Primaria Capitalei) pe 12 şi 13 septembrie între orele 10.00-20.00.

„Imi place să cred că prin cartea donată de mine, azi, voi inspira un copil să creadă în el şi în dorinţele lui, începând de mâine. Gesturile simple au cel mai mare impact, iar campania cred că s-a născut din dorinta de a fi cu adevarat de folos unor copii care trebuie să decidă pentru ei înşişi cu fiecare clipă. Pentru asta trebuie să fii inspirat şi cartea îi ajută.” (Eliza Marin, voluntar si co-organizator).

Prima campanie „Cărţi pentru copii” a avut loc în luna martie 2005 şi a cuprins o acţiune de colectă publică precum şi donaţii de la librării şi edituri, spre bucuria copiilor din Centrele de zi şi de plasament din sectorul 4 al Capitalei. Astfel, am dotat fiecare dintre aceste centre cu biblioteci de până la 1000 de carti, pentru copii de toate vârstele de la 3 la 18 ani.

Iniţiativa aparţine Asociatiei Enjoy Your Future, ce adună laolaltă tineri care lucrează în sectoare ca cercetare de piată, marketing, publicitate, IT sau turism. Începând cu începutul lunii iunie, ne întâlnim cu grupuri de copii din familii sarace şi din centre de plasament, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani, în fiecare săptămână, pentru a ne juca şi a învăţa împreună cu ei.

REZULTATELE CAMPANIEI CARTI PENTRU COPII

In zilele de 12 si 13 septembrie a avut loc campania de strangere de carti initiata de asociatia Enjoy Your Future. Multumim tuturor celor care au promovat acest eveniment, precum si voluntarilor care au intampinat participantii la campanie! Cartile vor fi folosite pentru a crea biblioteci in cateva centre de zi si de plasament pentru copii si un azil de batrani din sectorul 6.
Datorita sprijinului vostru s-au strans peste 2500 de carti in numai doua zile. Optzeci si sapte de persoane, printre care tineri, studenti, copii si persoane de varsta a treia au venit la corturile Enjoy Your Future din parcul Cismigiu si de la ONGFest (zona Lipscani) si ne-au sustinut prin donatii de romane, carti de poezii, manuale si reviste. Pe aceasta cale, dorim sa le multumim si celor care au donat, inclusiv centrelor culturale si editurilor din Bucuresti care ne-au contactat, dar si Primariei Capitalei si Directiei Generale de Asistente Sociale si Protectia Copilului Sector 6 care ne-au incurajat.

Va asteptam la campaniile viitoare!

No related posts.

contact: catalina@enjoyyourfuture.org

Ce ne propunem?

In multe din cazuri, copiii care provin din familii sarace, cu probleme si copiii care nu au nici macar protectia unei familii au nevoie de modele care sa ii determine sa isi doreasca mai mult pentru ei insisi.

Aici intervenim noi. Suntem asemanatori si diferiti deopotriva si lucram in sectoare ca cercetare de piata, marketing, publicitate, IT sau turism. Ceea ce dorim este sa ii ghidam pe copii sa isi dezvolte caracterul si imaginatia, prin timpul pe care il petrecem impreuna cu ei saptamanal.

Tipuri de activitati

Ne intalnim cu grupuri de copii din familii sarace si centre de plasament, cu varsta cuprinsa intre 7 si 18 ani, in fiecare saptamana, pentru a ne juca si a invata impreuna cu ei. Am inceput cu activitati artistice, cum ar fi desen, pictura, figurine din plastilina, colaje, teatru si muzica, urmand a trece apoi la activitati educationale – ii vom ajuta pe copii la realizarea temelor pentru acasa, vom invata prin joc limbi straine si ii vom incuraja sa citeasca.

Ne-am facut si prieteni, de la fundatia Cei sapte ani de acasa, care ne sprijina pe tot parcursul desfasurarii proiectului.

Ce am facut pana acum?

13 august

Veselie mare de bun-venit, astfel ca a durat un pic pana am inceput activitatile. Am inceput din nou cu ghicitori si apoi am trecut la desenat. Elena, una dintre fete, parte a grupului care crease povestea despre un dragon cu o saptamana in urma, a desenat un dragon pentru noi – se pare ca numai asta deseneaza de atunci, semn ca am reusit sa ii atragem atentia. La final ne-am incercat puterile cu jocul Capra, varza si lupul, despre cum le duci pe acestea de pe un mal pe altul.

8 august

Azi, toata lumea s-a distrat si s-a simtit bine la Muzeul Satului. Copiii au desenat in aer liber si s-au aventurat printre casute. “Maria a desenat o casa care i-a placut ei mai mult. Mi-a destainuit ca ii plac mult culorile. Ca si mie, de altfel. :)” Eliza, voluntar.

6 august

Copiii au inceput sa ne accepte ca pe unii de-ai lor si incep sa se apropie de noi, incet-incet. De data aceasta am citit ghicitori, fragmente din enciclopedii Disney si am creat povesti pe baza unor imagini de pe cartoane colorate, apoi ne-am recompensat cu fructe (struguri si banane).

3 august

Azi am exersat alfabetul si am inclus in program cateva jocuri de imaginatie si matematica. Dupa ce ne-am intrecut in a prezice destinul unui personaj literar despre care tocmai citisem un fragment, am trecut la a ne testa unii pe altii la tabla inmultirii. Mai avem mult de invatat, nici nu incape vorba, inainte de a trece si la tabla impartirii…

28 iulie

I-am impartit pe copii in 2 grupuri, unul care a pus bazele alfabetului si celalalt care a trecut deja la joculete: am citit din Cronicile din Narnia, ne-am imaginat un dialog intre personajele din fragmentul cu pricina, am desenat personajele principale si spre final cadrul in care s-ar petrece o poveste inventata de noi si doar de noi stiuta…

23 iulie

Prima intalnire cu un nou grup de copii, de la un centru de plasament din Bucuresti. Cu aceasta ocazie, am aflat ca nu poti capata cu una, cu doua, increderea unor copii care se bizuie pe ei insisi in primul rand, fara a avea protectia unei familii. Am inceput cu unul din jocurile lor preferate, Tara, tara vrem ostasi si am continuat cu realizarea de colaje.

21 iulie

Un exercitiu de imaginatie este intotdeauna binevenit! Astfel ca ne-am impartit in 2 echipe si ne-am imaginat cate un personaj, o zana si un pirat. Pentru fiecare personaj, ne-am gandit la cine poate fi personajul, i-am dat un nume, ne-am gandit la modul de a fi si actiunile sale si la ce ne place si ce nu ne place la personajul imaginat. Fetitele si-au imaginat o Zana a Zilelor de Nastere, iar baieteii, un pirat insetat de avere numit Mincinosu’ Osu’.

18 iulie

Teatrul de papusi “Tandarica” nu a vazut un grup de copii mai pus pe sotii. Am aratat insa ca stim sa ne purtam, atunci cand am dat buna dimineata la intrare. Baieteii din grup i-au explicat in detaliu vulpii unde sa ii gaseasca pe cei trei purcelusi, in vreme ce fetitele urmareau cu sufletul la gura actiunea piesei “Cei trei purcelusi”. O bucurie nu vine niciodata singura, asa ca am savurat apoi cate o cupa de inghetata, cei mai multi dintre noi cu aroma de capsuni.

14 iulie

La aceasta intalnire am invatat un joc nou, “cartoful”. Practic, toti am descoperit cuvinte noi, folosind doar literele unui cuvant prestabilit (mai lung, pentru mai multe posibilitati). Castigatorul este cel care descopera cele mai multe cuvinte, dar toata lumea isi exerseaza imaginatia asa ca fiecare are de castigat. Deasemenea, am repetat si grupurile de litere a caror pronuntie este diferita de forma scrisa (de pilda “che”, “chi”) si am invatat denumirile anotimpurilor in limba engleza.

07 iulie

Sa impletesti balonase in diferite forme este una dintre cele mai distractive si solicitante activitati. Prietena noastra Oriana ne-a invatat cum sa impletim un catel facand o demonstratie de indemanare (bravo Oriana!). Unii au reusit, ceilalti mai au de exersat, dar toata lumea s-a simtit foarte bine.
Mai apoi, fiecare copilas a citit cate o fraza dintr-un text din manualul de clasa a cincea, iar ceilalti au scris dupa dictare. Si la acest capitol mai avem de exersat astfel incat orele de limba romana de la scoala sa nu mai ridice probleme.
La insistentele grupului, am jucat din nou spanzuratoarea in engleza si am invatat doua cuvinte noi.

img_1657

img_1656

img_1652

img_1658

img_1659

img_1660

img_1662

img_1663

img_1664

img_1665

img_1666

img_1668

img_1669

img_1670

img_1671

img_1673

img_1674

img_1675

img_1676

img_1679

img_1680

img_1682

img_1683

img_1684

img_1686

img_1687

img_1688

img_1689

La fel cum vorbirea ne ajuta sa comunicam cu alti oameni, imaginile pot fi un instrument bun pentru comunicarea ideilor sau a starilor interioare. Pornind de aici, fiecare dintre noi a facut un colaj pe o tema aleasa. Dupa ce am terminat, colajele au fost explicate, iar temele alese, argumentate. Mai mult decat un exercitiu de imaginatie si indemanare, colajele ne-au oferit ocazia de a ne exprima in fata unui grup, de a ne testa capacitatea de a organiza ideile si de a le exprima intr-un mod placut.
Spre sfarsitul intalnirii am jucat spanzuratoarea in limba engleza iar cuvintele descoperite vor trebui tinute minte pana data viitoare.

23 iunie

Distractiv atat pentru copii cat si pentru voluntari, jocul cu plastilina a reprezentat obiectul intalnirii de azi. Fiecare dintre noi a realizat diferite figurine iar ceilalti au ghicit ce reprezinta. In unele cazuri era mai usor de ghicit, in altele… imposibil.
Am povestit, am ras, am facut planuri de viitor. Una dintre fetele prezente trece in clasa a 12-a si ne-a impartasit dorintele ei – vrea sa dea admitere la Drept dar s-ar putea sa aiba nevoie de ajutor (bibliografie pentru admitere, indrumari etc).

16 iunie

La acesta intalnire voluntarii au adus acuarele, blocuri de desen, pensule si orice altceva de care ai nevoie pentru pictura. Tema a fost comuna – marea (tot ce tine de acvatic). Ne-am incantat cu pesti multicolori, alge facute din hartie creponata, sirene si printi. Desenele noastre vor ramane marturie peste ani, amintri ale copilariei si inocentei.
In acelasi timp, am pus bazele unei prietenii de durata din care avem cu totii de castigat.

2 iunie

Prima intalnire cu grupul de copii, in parcul Cismigiu, ne-a adus instantaneu zambetul pe buze. Zarva multa, fetita care nu se dadea dusa din leagan si multe locuri de vazut, toate in acelasi timp daca se putea – lebedele negre, parcul de distractii, vedeta TV costumata in printesa, Rotonda scriitorilor…

Prima intalnire cu grupul de copii, in parcul Cismigiu, ne-a adus instantaneu zambetul pe buze. Zarva multa, fetita care nu se dadea dusa din leagan si multe locuri de vazut, toate in acelasi timp daca se putea – lebedele negre, parcul de distractii, vedeta TV costumata in printesa, Rotonda scriitorilor…

Dar mai bine cititi impresiile noastre, dupa prima intalnire:

“Ieri ne-am intalnit in Parcul Cismigiu cu un grup de fete foarte simpatice (7-13 ani) si ne-am plimbat, am povestit, ne-am dat in leagane, a fost o dupa-amiaza reusita.

Scopul principal este ca acesti copii sa vada si altceva decat mediul familial mai putin propice (eufemism pentru ce s-ar putea spune cu adevarat) in care traiesc, sa aiba pe cineva care sa-si dea interesul, sa-i ajute sa se dezvolte si sa depaseasca granitele fictive in care traiesc acum.

Tot ieri am cunoscut-o pe Madalina, care are 11 ani si inca nu stie sa citeasca. A terminat clasa intai, dar familia ei s-a mutat din zona unde traisera si alor ei nu li s-a mai parut important ca ea sa mearga la scoala. In vara asta sper s-o pot ajuta sa-si aduca aminte cum sa scrie si sa citeasca, macar atat cat sa poata merge la scoala din nou.

Fiecare dintre fetitele de ieri are cate o poveste si sper sa apuc sa le aflu pe toate.

Pe la 20.30, la despartire, a fost nebunie mare, ne-am tot imbratisat, ne-am declarat iubire si ne-am facut promisiuni ca ne vom revedea curand.

Vreau sa las mesajul meu asa, fara o incheiere, pentru ca nu vreau ca povestea sa se termine aici, ci doar de acum sa porneasca…“

No related posts.

Si am creat “Energia pamantului rosu“, proiect nascut din dorinta de a oferi, prin tenis, si altora posibilitati ce par greu de atins.

La proiectul meu participa copii sub 15 ani ce provin din familii cu resurse financiare precare si care altfel nu si-ar permite sa practice vreun sport. La primul antrenament, care a avut loc miercurea trecuta (1 iulie), au venit doi frati dintr-o familie de sapte copii si inca doi baieti cu o situtatie financiara dificila. Saptamana aceasta va veni si baietelul gunoierului de la blocul meu – familia lui nu are locuinta si sta in subsolul blocului.

Prin acest proiect vreau ca tenisul sa devina un sport mai accesibil pentru copiii care nu si-l permit, sa le deschid noi cai, aratandu-le ca viata poate fi si altfel. Prin tenis, vor castiga creativitate, disciplina, comunicare, echilibru intre fizic si psihic, vor intra in alte cercuri si vor putea chiar sa dobandeasca o siguranta financiara prin forte proprii.

Pana la sfarsitul anului, imi propun ca 500 de copii sa aiba acces la program si 50 cluburi de tenis din toata tara sa fie parte a proiectului.

Pana acum, am obtinut sprijinul antrenorului meu de la Steaua, dl. Ristea, care imi da terenul doua ore pe saptamana, o sponsorizare de la Ahead Logistics pentru 7 rachete pentru initiere si mingi si multi prieteni care vor sa se implice.

2_010709

1_010709

3_010709

4_010709

5_010709

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Proiectul creste si, impreuna cu un coleg, voi incepe din septembrie activitatea la un centru de plasament din Crangasi, unde intentionam sa amenajam un teren de tenis si sa facem antrenamentele chiar acolo.

Motorul proiectului este dorinta de a da, de a face bine, de a ajuta.

Cateva cuvinte despre mine: am 30 de ani, lucrez la Nielsen, o agentie de studii de piata, iar tenis am inceput sa joc la 10 ani. La 16 ani am obtinut carnetul de instructor si pe cel de arbitru, iar pana in prezent am arbitrat concursuri si am dat ore de tenis, la nivel de initiere, in Bucuresti si in Londra.

Roxana Georgescu

No related posts.

SCURTA DESCRIERE

Sa fii spitalizat nu e deloc un lucru vesel. Mai ales cand esti doar un copil. Pentru acesti copii si pentru parintii lor, spitalizarea sau un simplu control sunt deseori sinonime cu angoasa, singuratatea si tristetea.

Proiectul Clovni in spitale isi propune sa le indulceasca micutilor experienta neplacuta a internarii si sa coloreze mediul gri din spitale prin aducerea clovnilor in sectiile de pediatrie.

Clovnii vor deveni tovarasi de joaca ai copiilor si prin actiuni specifice (jocuri, pantomima, facepainting, baloane modelate) ii vor face pe acestia sa se desprinda de locul in care se afla. Interactiunea cu acesti clovnii le va creste moralul micutilor si ii va ajuta sa treaca mai usor peste boala.

Intr-un moment in care copilul isi construieste viitoarea personalitate de adult, experienta spitalizarii este cruciala. Fie ca este pozitiva sau negativa, fericita sau traumatizanta, aceasta experienta va influenta in mod semnificativ dezvoltarea copilului si atitudinea sa fata de problemele pe care le va intalni mai tarziu, fie ca sunt de ordin fizic sau psihologic.

Ceea ce ne dorim este sa ii permitem copilului spitalizat sa se exprime, sa il facem sa participe ludic, sa il implicam intr-o mini-aventura improvizata, sa il ducem intr-o lume imaginara, astfel incat clovnul il va ajuta sa continue sa existe si sa se dezvolte.
Prin joaca, utilizand stimularea imaginatiei, punerea in scena a emotiilor si parodia puterilor, clovnul ii permite copilului sa se reintegreze in lumea lui si sa se reincarce.

Provocarea este ca, daca nu este cu siguranta un terapeut, clovnul are virtuti terapeutice, daca nu este el insusi un doctor, poate insa fi un soi de remediu, o pastila a fericirii.

In plus, “efectul-clovn” nu actioneaza doar asupra copilului, ci isi extinde beneficiile si asupra comunitatii terapeutice care il inconjoara: parinti, rude, apropiati, dar in acelasi timp si asupra doctorilor si a personalului medical care descopera sau redescopera faptul ca umorul, visele si fantezia isi au locul lor intr-un spital.

ACTIUNI

Proiectul Clovni in spitale a fost initiat in data de 1 Iunie, de Ziua Internationala a Copilului urmand a fi reluat in perioada urmatoare. Prima actiune s-a desfasurat in Spitalul de copii Marie Curie, sectia de Pediatrie Generala, cu sprijinul actorilor de la Teatrul Masca. Doi clovni au intrat in saloanele acestei sectii in intervalul orar 16.00-18.00 si timp de doua ore s-au jucat cu copiii internati. Deasemenea, copiii au primit de la clovni carti oferite de Editura Nemi, care s-a alaturat proiectului nostru.

ORGANIZATOR SI PARTENERI

Proiectul este initiat de Enjoy Your Future, o asociatie de tineret care se doreste a fi un loc de intalnire intre tineri si oportunitatile lor la nivel educational, cultural, social si de petrecere a timpului liber. Ne propunem sa promovam voluntariatul si sa sustinem implicarea tinerilor in diferite activitati. In cei cinci de activitate Enjoy Your Future a finalizat o serie de proiecte in domeniile cultural, social si educational, cu sprijinul unor voluntari ambitiosi si motivati sa schimbe lucrurile din jurul lor.

In acest proiect ni s-au alaturat si actorii Teatrului Masca. Infiintat pe 24 mai 1990, Teatrul Masca este singurul teatru de gest, pantomima si expresie corporala din Romania. Avand o trupa tanara de actori profesionisti, Teatrul Masca este condus de actorul si regizorul Mihai Malaimare.

Editura Nemi a oferit cu generozitate carti pentru copii si baloane colorate copiilor internati. Diminutiv al brandului NEMIRA, Nemi se dedica productiei de carte pentru copii.

1 Iunie 2009, Spitalul de copii Marie Curie
Cum ne-au primit picii?

Prima actiune a acestui proiect ambitios a avut loc de 1 Iunie, Ziua Internationala a Copilului. Nu ne-am lovit de nicio problema administrativa in organizarea acestui eveniment, asa cum ne asteptam. Conducerea spitalului Marie Curie a fost mai mult decat generoasa in aprobarea proiectului si am fost primiti cu mare simpatie si entuziasm.

Luni, 1 Iunie, incepand cu ora 16.00 am patruns tiptil in saloanele copiilor de la sectia de Chirurgie Pediatrica. Multi dintre pici dormeau asa ca le-am lasat o carte pe pat ca sa aiba o surpriza la trezire. In celelalte saloane, copiii s-au entuziasmat la venirea clovnilor si s-au jucat impreuna cu acestia. La fel de entuziasmati au fost si parintii lor care au ras alaturi de noi la toate jongleriile celor doi clovni de la Teatrul Masca. Copiii au primit carti si baloane, iar unii dintre ei s-au atasat atat de mult de clovni incat ne-au urmarit cu incapatanare si la celalalt etaj al sectiei de Chirurgie Pediatrica.

Dupa atatea jonglerii si rasete ne-am retras impreuna cu clovnii si i-am lasat pe copii fericiti. Speram ca pentru cateva momente copiii au uitat de starea si problemele lor, iar vizita noastra le-a alinat putin din discomfortul pe care il poate provoca experienta internarii.

5-31-2009-3-58-39-pm

5-31-2009-3-57-50-pm

5-31-2009-3-53-39-pm

5-31-2009-3-53-34-pm

5-31-2009-3-53-11-pm

5-31-2009-3-53-10-pm

5-31-2009-3-53-09-pm

5-31-2009-3-53-05-pm

5-31-2009-3-52-20-pm

5-31-2009-3-49-44-pm

5-31-2009-3-48-41-pm

5-31-2009-3-47-38-pm

5-31-2009-3-44-53-pm

5-31-2009-3-43-53-pm

5-31-2009-3-43-36-pm

5-31-2009-3-40-33-pm

5-31-2009-3-39-42-pm

5-31-2009-3-39-06-pm

5-31-2009-3-38-11-pm

5-31-2009-3-37-33-pm

5-31-2009-3-35-18-pm

5-31-2009-3-31-51-pm

5-31-2009-3-31-06-pm

5-31-2009-3-27-16-pm

5-31-2009-3-23-09-pm

5-31-2009-3-17-10-pm

5-31-2009-3-15-49-pm

5-31-2009-3-15-16-pm

5-31-2009-3-13-37-pm

5-31-2009-3-13-09-pm

5-31-2009-3-01-40-pm

5-31-2009-2-59-28-pm

5-31-2009-2-59-16-pm

No related posts.

Te poti alatura echipei Enjoy Your Future donand 2% din impozitul pe venit pentru 2008. Pentru Declaratia 230 click aici.

Instructiuni de completare: nu trebuie decat sa adaugi datele tale (sectiunea I, Date de identificare a contribuabilului), semnatura si data. Apoi ceri contabilului de la firma la care lucrezi fisa fiscala, pe care o atasezi Declaratiei 230.

Daca ai avut mai multe venituri in 2008, completeaza doar Declaratia 200 si ataseaza fisa fiscala.

E foarte simplu pentru ca apoi mergi la Directia Generala a Finantelor Publice si depui declaratia completata si copie dupa fisa fiscala. Daca timpul nu iti permite, dar vrei sa faci o fapta buna, cauta-ne (scrie la melintecat@yahoo.com - adresele EYF vor fi si ele gata in curand) si depunem noi pentru tine, dupa centralizarea tuturor dosarelor suporterilor nostri, dar inainte de 15 mai.

Pentru adresele sediilor Directiei Generale a Finantelor Publice, in Bucuresti si in tara, click aici

Speram sa ramai alaturi de noi in ceea ce ne-am propus pentru anul 2009!

Daca vrei sa primesti mai multe informatii lasa-ne mailul aici:

No related posts.

Odata cu noul dublu CD “Madama Butterfly” se descopera auditorului cunoscator o forta nebanuita in vocea sopranei. E timbrul bine cunoscut cu care Gheorghiu si-a incantat fanii in inregistrarile din 2008 odata cu anul Puccini („Best Puccini 100”, „My Puccini”, „Puccini-The Operas” si „Puccini 2008-Nessun Dorma”).

Insa aceasta adancime si intensitate tonala pare sa se implineasca intr-un mod surprinzator in rolul tragic al tinerei Japoneze. Aproape incredibil cum o voce matura da atata viata personajului fragil al gheisei de 15 ani Cio-Cio-San.

Partener la aceasta inregistrare e - spre uimirea publicului indragostit de duo-ul Gheorghiu-Alagna - tanarul tenor german Jonas Kaufmann. La pupitru conduce orchestra dirijorul italian Antonio Pappano. CD-ul a fost publicat la casa de discuri EMI Classics unde Gheorghiu are contract de exclusivitate.

Angela Gheorghiu in rolul Cio-Cio-San
(c)Gabriel Hennessey

Arie dupa arie te poti afunda in povestea exotica din ajunul primului razboi mondial. Ofiterul de marina americana B. F. Pinkerton se instaleaza la Nagasaki unde primeste odata cu noua locuinta si pe frumoasa gheisa Cio-Cio-San supranumita Madama Butterfly. Cei doi se casatoresc iar tanara japoneza adopta religia americana pentru care e blestemata de unchiul ei.

Mariajul e sortit sa fie de scurta durata. Pinkerton pleaca in America si nu da nici un semn trei ani de zile, timp in care Butterfly nu inceteaza sa spere in dragostea lui. In fine ofiterul revine iar Butterfly isi pregateste fiul pentru revederea cu tatal sau. Aparitia ofiterului alaturi de noua lui sotie americana ii spulbera amagirile. Pinkerton doreste sa isi ia fiul in America pentru a-i oferi un viitor intr-o societate moderna.
Butterfly isi accepta destinul tragic si dupa ce isi da copilul, se sinucide cu pumnalul tatalui ei. „Va, gioca, gioca!” e cantecul de lebada al dragostei tradate in sublima interpretare a Angelei Gheorghiu. Pentru soprana este primul contact cu acest personaj. Desi considerata a fi specialista internationala in operele lui Puccini, Gheorghiu marturiseste ca nu are curaj sa interpreteze rolul pe scena. „E prea intens. Rolul asta nu e o gluma.” (Fono Forum)

In distributia CD-ului apar si alti muzicieni de renume. Colaborarea cu tenorul Kaufmann a fost o alternativa propusa de insasi Gheorghiu. Deoarece tenorul Roberto Alagna s-a retras de la EMI, Gheorghiu l-a ales pe Kaufmann alaturi de care a cantat si cu alte ocazii la Met in New York, la Covent Garden in Londra si la Scala. Cat despre dirijorul Papanno, el pare a fi preferatul sopranei. Impreuna au realizat si alte CD-uri si concerte si intentioneaza sa colaboreze si pe viitor.

Dirijorul Antonio Pappano la inregistrarile operei „Madama Butterfly”
(c) Riccardo Musacchio, licentiat la EMI Classics

CD-ul e cu siguranta un eveniment cu atat mai mult cu cat in aceasta perioada inregistrarile de opera au devenit atat de rare. Echipa de muzicieni a realizat proiectul anul trecut pentru a onora aniversarea a 150 de ani de la nasterea lui Puccini. Inregistrarile au avut loc la Roma la Auditorium Parco della Musica.

Madama Butterfly dublu CD
Angela Gheorghiu, Jonas Kaufmann
Compozitor: Giacomo Puccini
Dirijor: Antonio Pappano
Orchestra
Academia Nazionale di Santa Cecilia Rome
5099926418728
© 2009 Emi Classics

No related posts.

No related posts.