Archive | Evenimente sociale

Tags: ,

Carti pentru copii - 2009


Contact:
Catalina Melinte
, 0728.07.25.07, catalina@enjoyyourfuture.org
Eliza Marin, 0734536465, eliza@enjoyyourfuture.org

VEZI “CARTI PENTRU COPII 2005″

Atunci când nu ai parinţii alături sa te ghideze în viaţă, o carte îţi deschide o mie de alte posibilităti pentru a-ţi satisface curiozităţile. E simplu să ajuţi şi să donezi o parte din cărţile ce te-au inspirat cândva pentru ca şi cei mici şi singuri să aibă dreptul să viseze şi să cunoască. Asociaţia Enjoy Your Future în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Sector 6 organizează cea de a doua ediţie a campaniei “Cărţi pentru copii” 2009, destinată copiilor din centrele de plasament şi de zi din sectorul 6.

Obiectivul campaniei este de crea biblioteci pentru copiii din aceste centre.”Ne propunem să oferim acestor copii mijloacele necesare pentru a echilibra şansele cu care s-au născut, să îi încurajăm să îşi dezvolte caracterul şi imaginaţia. Mai mult, prin activitătile săptămânale educative şi creative pe care am inceput deja să le desfăşurăm cu ei, ne vom asigura că vor citi şi vor înţelege pildele şi minunăţiile pe care ni le oferă cărţile.” (Cătălina Melinte, voluntar şi co-organizator)

Campania se va desfăşura pe două planuri: colectă publică şi donatii din partea librăriilor şi editurilor interesate să se implice.

Colectarea cărţilor va avea loc la cele două corturi amplasate în faţa Parcului Cişmigiu (vis a vis de Primaria Capitalei) pe 12 şi 13 septembrie între orele 10.00-20.00.

„Imi place să cred că prin cartea donată de mine, azi, voi inspira un copil să creadă în el şi în dorinţele lui, începând de mâine. Gesturile simple au cel mai mare impact, iar campania cred că s-a născut din dorinta de a fi cu adevarat de folos unor copii care trebuie să decidă pentru ei înşişi cu fiecare clipă. Pentru asta trebuie să fii inspirat şi cartea îi ajută.” (Eliza Marin, voluntar si co-organizator).

Prima campanie „Cărţi pentru copii” a avut loc în luna martie 2005 şi a cuprins o acţiune de colectă publică precum şi donaţii de la librării şi edituri, spre bucuria copiilor din Centrele de zi şi de plasament din sectorul 4 al Capitalei. Astfel, am dotat fiecare dintre aceste centre cu biblioteci de până la 1000 de carti, pentru copii de toate vârstele de la 3 la 18 ani.

Iniţiativa aparţine Asociatiei Enjoy Your Future, ce adună laolaltă tineri care lucrează în sectoare ca cercetare de piată, marketing, publicitate, IT sau turism. Începând cu începutul lunii iunie, ne întâlnim cu grupuri de copii din familii sarace şi din centre de plasament, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani, în fiecare săptămână, pentru a ne juca şi a învăţa împreună cu ei.

REZULTATELE CAMPANIEI CARTI PENTRU COPII


In zilele de 12 si 13 septembrie a avut loc campania de strangere de carti initiata de asociatia Enjoy Your Future. Multumim tuturor celor care au promovat acest eveniment, precum si voluntarilor care au intampinat participantii la campanie! Cartile vor fi folosite pentru a crea biblioteci in cateva centre de zi si de plasament pentru copii si un azil de batrani din sectorul 6.
Datorita sprijinului vostru s-au strans peste 2500 de carti in numai doua zile. Optzeci si sapte de persoane, printre care tineri, studenti, copii si persoane de varsta a treia au venit la corturile Enjoy Your Future din parcul Cismigiu si de la ONGFest (zona Lipscani) si ne-au sustinut prin donatii de romane, carti de poezii, manuale si reviste. Pe aceasta cale, dorim sa le multumim si celor care au donat, inclusiv centrelor culturale si editurilor din Bucuresti care ne-au contactat, dar si Primariei Capitalei si Directiei Generale de Asistente Sociale si Protectia Copilului Sector 6 care ne-au incurajat.

Va asteptam la campaniile viitoare!

Posted in Carti pentru copii, StiriComments (4)

Tags:

Energia pamantului rosu


De cativa ani ma tot gandeam sa fac ceva pentru copiii care joaca sau vor sa joace tenis, dar nu au posibilitati materiale. O luasem ca pe un vis, un plan pentru un viitor mai degraba indepartat, cand voi avea multi bani. Era raspunsul la o intrebare care ma chinuia de mult timp: „Ce am eu de facut pe pamantul asta?”. Eram convinsa ca si calatoria in Himalaya, experienta din Argentina, vacantele in Europa, MBA-ul in Spania si Anglia, fiecare sambata pe munte fac si ele parte din „marele plan” scris pentru mine, dar lipsea ceva: facusem multe pentru mine, dar mai nimic pentru altii.

Si am creat “Energia pamantului rosu“, proiect nascut din dorinta de a oferi, prin tenis, si altora posibilitati ce par greu de atins.

La proiectul meu participa copii sub 15 ani ce provin din familii cu resurse financiare precare si care altfel nu si-ar permite sa practice vreun sport. La primul antrenament, care a avut loc miercurea trecuta (1 iulie), au venit doi frati dintr-o familie de sapte copii si inca doi baieti cu o situtatie financiara dificila. Saptamana aceasta va veni si baietelul gunoierului de la blocul meu – familia lui nu are locuinta si sta in subsolul blocului.

Prin acest proiect vreau ca tenisul sa devina un sport mai accesibil pentru copiii care nu si-l permit, sa le deschid noi cai, aratandu-le ca viata poate fi si altfel. Prin tenis, vor castiga creativitate, disciplina, comunicare, echilibru intre fizic si psihic, vor intra in alte cercuri si vor putea chiar sa dobandeasca o siguranta financiara prin forte proprii.

Pana la sfarsitul anului, imi propun ca 500 de copii sa aiba acces la program si 50 cluburi de tenis din toata tara sa fie parte a proiectului.

Pana acum, am obtinut sprijinul antrenorului meu de la Steaua, dl. Ristea, care imi da terenul doua ore pe saptamana, o sponsorizare de la Ahead Logistics pentru 7 rachete pentru initiere si mingi si multi prieteni care vor sa se implice.

Proiectul creste si, impreuna cu un coleg, voi incepe din septembrie activitatea la un centru de plasament din Crangasi, unde intentionam sa amenajam un teren de tenis si sa facem antrenamentele chiar acolo.

Motorul proiectului este dorinta de a da, de a face bine, de a ajuta.

Cateva cuvinte despre mine: am 30 de ani, lucrez la Nielsen, o agentie de studii de piata, iar tenis am inceput sa joc la 10 ani. La 16 ani am obtinut carnetul de instructor si pe cel de arbitru, iar pana in prezent am arbitrat concursuri si am dat ore de tenis, la nivel de initiere, in Bucuresti si in Londra.

Roxana Georgescu

Posted in Evenimente sociale, StiriComments (1)

Tags: ,

Clovni in spitale


contact: alinav@enjoyyourfuture.org

SCURTA DESCRIERE

Sa fii spitalizat nu e deloc un lucru vesel. Mai ales cand esti doar un copil. Pentru acesti copii si pentru parintii lor, spitalizarea sau un simplu control sunt deseori sinonime cu angoasa, singuratatea si tristetea.

Proiectul Clovni in spitale isi propune sa le indulceasca micutilor experienta neplacuta a internarii si sa coloreze mediul gri din spitale prin aducerea clovnilor in sectiile de pediatrie.

Clovnii vor deveni tovarasi de joaca ai copiilor si prin actiuni specifice (jocuri, pantomima, facepainting, baloane modelate) ii vor face pe acestia sa se desprinda de locul in care se afla. Interactiunea cu acesti clovnii le va creste moralul micutilor si ii va ajuta sa treaca mai usor peste boala.

Intr-un moment in care copilul isi construieste viitoarea personalitate de adult, experienta spitalizarii este cruciala. Fie ca este pozitiva sau negativa, fericita sau traumatizanta, aceasta experienta va influenta in mod semnificativ dezvoltarea copilului si atitudinea sa fata de problemele pe care le va intalni mai tarziu, fie ca sunt de ordin fizic sau psihologic.

Ceea ce ne dorim este sa ii permitem copilului spitalizat sa se exprime, sa il facem sa participe ludic, sa il implicam intr-o mini-aventura improvizata, sa il ducem intr-o lume imaginara, astfel incat clovnul il va ajuta sa continue sa existe si sa se dezvolte.
Prin joaca, utilizand stimularea imaginatiei, punerea in scena a emotiilor si parodia puterilor, clovnul ii permite copilului sa se reintegreze in lumea lui si sa se reincarce.

Provocarea este ca, daca nu este cu siguranta un terapeut, clovnul are virtuti terapeutice, daca nu este el insusi un doctor, poate insa fi un soi de remediu, o pastila a fericirii.

In plus, “efectul-clovn” nu actioneaza doar asupra copilului, ci isi extinde beneficiile si asupra comunitatii terapeutice care il inconjoara: parinti, rude, apropiati, dar in acelasi timp si asupra doctorilor si a personalului medical care descopera sau redescopera faptul ca umorul, visele si fantezia isi au locul lor intr-un spital.

ACTIUNI

Proiectul Clovni in spitale a fost initiat in data de 1 Iunie, de Ziua Internationala a Copilului urmand a fi reluat in perioada urmatoare. Prima actiune s-a desfasurat in Spitalul de copii Marie Curie, sectia de Pediatrie Generala, cu sprijinul actorilor de la Teatrul Masca. Doi clovni au intrat in saloanele acestei sectii in intervalul orar 16.00-18.00 si timp de doua ore s-au jucat cu copiii internati. Deasemenea, copiii au primit de la clovni carti oferite de Editura Nemi, care s-a alaturat proiectului nostru.

ORGANIZATOR SI PARTENERI

Proiectul este initiat de Enjoy Your Future, o asociatie de tineret care se doreste a fi un loc de intalnire intre tineri si oportunitatile lor la nivel educational, cultural, social si de petrecere a timpului liber. Ne propunem sa promovam voluntariatul si sa sustinem implicarea tinerilor in diferite activitati. In cei cinci de activitate Enjoy Your Future a finalizat o serie de proiecte in domeniile cultural, social si educational, cu sprijinul unor voluntari ambitiosi si motivati sa schimbe lucrurile din jurul lor.

In acest proiect ni s-au alaturat si actorii Teatrului Masca. Infiintat pe 24 mai 1990, Teatrul Masca este singurul teatru de gest, pantomima si expresie corporala din Romania. Avand o trupa tanara de actori profesionisti, Teatrul Masca este condus de actorul si regizorul Mihai Malaimare.

Editura Nemi a oferit cu generozitate carti pentru copii si baloane colorate copiilor internati. Diminutiv al brandului NEMIRA, Nemi se dedica productiei de carte pentru copii.

1 Iunie 2009, Spitalul de copii Marie Curie
Cum ne-au primit picii?

Prima actiune a acestui proiect ambitios a avut loc de 1 Iunie, Ziua Internationala a Copilului. Nu ne-am lovit de nicio problema administrativa in organizarea acestui eveniment, asa cum ne asteptam. Conducerea spitalului Marie Curie a fost mai mult decat generoasa in aprobarea proiectului si am fost primiti cu mare simpatie si entuziasm.

Luni, 1 Iunie, incepand cu ora 16.00 am patruns tiptil in saloanele copiilor de la sectia de Chirurgie Pediatrica. Multi dintre pici dormeau asa ca le-am lasat o carte pe pat ca sa aiba o surpriza la trezire. In celelalte saloane, copiii s-au entuziasmat la venirea clovnilor si s-au jucat impreuna cu acestia. La fel de entuziasmati au fost si parintii lor care au ras alaturi de noi la toate jongleriile celor doi clovni de la Teatrul Masca. Copiii au primit carti si baloane, iar unii dintre ei s-au atasat atat de mult de clovni incat ne-au urmarit cu incapatanare si la celalalt etaj al sectiei de Chirurgie Pediatrica.

Dupa atatea jonglerii si rasete ne-am retras impreuna cu clovnii si i-am lasat pe copii fericiti. Speram ca pentru cateva momente copiii au uitat de starea si problemele lor, iar vizita noastra le-a alinat putin din discomfortul pe care il poate provoca experienta internarii.

Posted in Evenimente sociale, StiriComments (3)

Tags:

Vine, vine Mos Craciun


Romania a evoluat mult in ultimii ani la nivelul masurilor de asistenta si protectie a copiilor din centrele de plasament. Este insa un lucru pe care statul roman nu il poate da, iar acesta este afectiunea si aprecierea de care acesti copii au nevoie. Depinde de fiecare dintre noi sa contribuim cu energie si bunavointa pentru a-i incuraja!

Multumim celor care s-au alaturat incursiunii magice de la centrul de plasament Sf. Iosif din Bucuresti. Copiii au cantat colinde romanesti, iar fiecare copil a primit o jucarie, ceva dulce si recuzite.

Posted in Evenimente sociale, StiriComments (0)

Saptamana europeana de lupta impotriva rasismului si discriminarii.


Eveniment organizat de ACCEPT Romania, asociatia Parteneri in Dezvoltare si Enjoy Your Future si a constat in desfasurarea unei expozitii de postere tematice in sediul ACCEPT din Bucuresti. Expozitia s-a bucurat de vizibilitate in randul lucratorilor sociali si toti cei interesati au votat cel mai bun poster.

Posted in Evenimente socialeComments (0)

Tags: ,

Concursul “Cartea mea preferata”


Pentru copiii din centrele de plasament care au primit carti prin campania “Carti pentru copii”, am organizat un concurs cu premii, doua luni mai tarziu. Scopul a fost acela de a-i motiva pe copiii din aceste centre sa citeasca si se bucure de cartile primite in dar.

Copiii si-au prezentat cartea preferata in fata juriului prin desen, povestire, modele din plastilina si chiar prin piese de teatru. Toti copiii care au participat au primit un premiu si pentru fiecare din cele 4 categorii de varsta, cele mai bune trei lucrari au primit premii jucarii si dulciuri si o diploma de care au fost foarte mandri.

In unul din centre, copii intre 4 si 7 ani au realizat o frumoasa piesa de teatru, “Scufita Rosie”, cu voiosie si cantec.

“Concursul “Cartea mea preferata” a fost o experienta frumoasa, dar si trista, intr-o anumita masura. Multi dintre copii s-au dovedit a fi foarte talentati, iar noi nu am putut decat sa ii premiem, fara sa le putem rezolva problemele cu adevarat. Au fost momente cand a trebuit sa alegem catre cine merge premiul intai, cand am considerat ca merita cu totii premiul intai.
Dar apoi, cand am vazut bucuria castigatorilor, nu numai pentru jucaria primita, dar si pentru diploma pe care scria “cel mai talentat”, cand am vazut un baietel (Ionut) cum tinea strans in mana premiul intai si ii spunea profesoarei lui “am muncit atata, dar merita, asa cum ne-ati spus!!”
Dar mai presus de toate, era un copil acolo, care nu castigase concursul, ci primise doar cateva dulciuri, caruia i-am spus ca imi pare rau, nu avem destule premii mari pentru toata lumea si mi-a raspuns: nu-i nimic, serios. Ne-ati adus carti, ne-ati spus sa citim, ati venit aici si ati vorbit cu noi, e ok. Avea 9 ani.”
(Oana Vuculescu, co-organizator)

“Cred ca cel mai frumos moment a fost cand una dintre profesoarele din centre, care ne devenise foarte apropiata, ne-a spus in timpul consursului “Nici nu va puteti imagina cat de aglomerata era biblioteca dimineata, toti copiii vroiau sa citeasca si sa se pregateasca pentru concurs.” Acesta era si scopul cu care cu care am pornit, sa ii motivam pe copii sa citeasca.

Niciunul dintre noi, oricate resurse am avea, nu am putea construi un viitor pentru copiii acestia. Dar ii putem ajuta sa se ajute prin citit si invatat, aratandu-le ca pot avea rezultate astfel.

Insa chiar trebuie sa fii rezistent ca sa poti organiza o astfel de campanie sociala. Copiii din categorii defavorizate si mai ales orfanii sunt bine ingrijiti, insa orice-ai face, nu poti inlocui familia pe care nu au avut norocul sa o aiba.

Vom continua sa facem ce trebuie si sa ajutam cum putem. Si daca la final reusim sa influentam viitorul pentru unul din o suta de copii si nu pentru toti copiii, e un inceput bun in a schimba lumea.”
(Diana Onu, co-organizator)

Multumiri partenerului nostru Euro<26 si sponsorilor evenimentului Carrefour si Quadrant Amroq Bevarages S.A.

Posted in Evenimente sociale, StiriComments (0)

Tags: ,

Cărţi pentru copii


Centrul de Resurse pentru Studenţi, Enjoy Your Future în colaborare cu Euro<26 organizează campania “Cărţi pentru copii… şi copiii orfani vor să citească!” destinată copiilor din centrele de plasament şi de zi din sectorul 4.

Pentru a strânge un numar cât mai mare de cărţi, acţiunea s-a desfăşurat pe două planuri: contactarea librăriilor şi editurilor interesate să participe la acest program prin donaţii şi colecta publică.

Colectarea a cărţilor va avea loc la cele două corturi amplasate la Parcul Izvor şi Parcul Eroilor (langă staţiile de metrou) pe 11, 12 şi 13 martie între orele 10.00-20.00.

Programul beneficiază de sprijinul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 4 şi al Primăriei Sectorului 5. Parteneri media: B24FUN, CityFM şi revista Cultura. De asemenea, Librăria Cărtureşti, Maxim Publisher, Teora, Biblioteca Metropolitană, Editura CD Press si Litera Internaţional au donat cărţi copiilor.

Obiectivul campaniei este de a oferi acestor copii propriile lor biblioteci.

Copiii orfani nu au nevoie doar de mâncare şi jucării…Prin cărţi le putem oferi acestor copii o mână de ajutor în a se transforma din obiecte ale compasiunii într-un grup de copii cu viitor.’ (Oana Vuculescu, co-organizator)

Iniţiativa proiectului aparţine Centrului de Resurse pentru Studenţi Enjoy Your Future, o organizaţie studenţească de dimensiuni internaţionale, iniţiată în martie 2004, ce îşi propune să faciliteze accesul studenţilor şi al tinerilor artişti la informaţii legate de burse în străinătate, şcoli de vară, stagii de practica, acţiuni de voluntariat, cursuri, seminarii şi conferinţe din întreaga lume.

Posted in Carti pentru copii, StiriComments (0)

Zambete pentru copii


Zambete pentru copii a fost o experienta deosebita pentru noi toti si prima campanie sociala Enjoy Your Future.

Cu ocazia acestei campanii, am strans carti, jucarii si dulciuri de la voluntari si colaboratori pe care le-am facut cadou copiilor cu dizabilitati din Centrul de copii cu nevoi speciale nr. 11 din Bucuresti si un Centru de copii din Focsani.

Copiii ne-au intampinat cu bucurie pe chip si in suflet, iar sufletul evenimentului a fost chiar Mos Craciun…

Multumiri colaboratorilor nostri de la AEGEE Bucuresti, Carturesti si partenerilor media B-24-FUN, Evenimentul Zilei, Romania Libera si Cotidianul.

Posted in Evenimente sociale, StiriComments (0)